VINĂRICI s. n. 1. Dare care se plătea odinioară pentru vii sau pentru vin. Au intrat unii boieri în vii, cotropindu-le, ca să nu se mai facă atîta risipă, lipsind de darea vinăriciului vistieria. SADOVEANU, N. P. 41. Dreptul de a primi dajdii pămîntene, precum oierit, vinărici, vamă. ODOBESCU, S. II 14. Vinăriciul (l-a suit la) douăzeci de parale de vadră. GHICA, la CADE. ♦ Slujba celui care încasa impozitul pe vii. Cînd văzu că în cămară nu mai rămăsese nimic de furat, cumpără... calemul vinăriciului. FILIMON, C. 49. 2. (Popular) Podgorean. Cel mai mic, mai mititel Ăla-mi este vinărici, vinărici cu vinuri dulci. TEODORESCU, P. P. 22.^[1]