VINTRE vintre, s. f. (Popular) 1. Pîntece (mai ales partea moale, de jos, și părțile laterale din dreptul șoldurilor); abdomen, burtă, foale. Un țap negru, lucios, cu pete galbene pe la vintre. STANCU, D. 97. Starostele își ținea vintrea cu palmele, ca să poată hohoti mai în voie. SADOVEANU, D. P. 159. Cu pîntecele strînse, îngust la vintre. ODOBESCU, S. III 65. 2. (La pl.) Măruntaie. [Prometeu] puse vintrele și carnea și le înveli în pielea boului. ODOBESCU, S. III 266. 3. Dizenterie, diaree. Copii i-a trebuit, mînca-i-ar anghina și vintrea! SADOVEANU, la TDRG. – Variantă: vîntră (GORJAN, H. IV 104) s. f.