VINDECĂTOR, -OARE, vindecători, -oare, adj. Care are însușirea de a alina sau de a vindeca. Scrisul lui și-l voia ca un balsam vindecător. C. PETRESCU, C. V. 122. Îmi doream un somn adine și vindecător. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 9. Un izvor a cărui apă avea putere vindecătoare. ȘEZ. III 236. ◊ (Substantivat) Vindecătoru-ngriji-va de rană și asupra-i va pune leacuri alese. MURNU, I. 73.