viitură s.f. 1 (hidrol.; adesea urmat de determ.) Creștere bruscă și puternică a nivelului unei ape curgătoare, provocată de căderea unei ploi torențiale de primăvară sau de vară ori de topirea rapidă a zăpezii într-o parte a bazinului unui rîu. ♦ Concr. Cantitate mare de apă (formată din ploi, prin topirea zăpezii etc.) care curge cu repeziciune și forță (antrenînd o cantitate mare de aluviuni). O tîrîse năprasnica viitură pe alte meleaguri (VOIC.). ♦ Mîl, bolovani, pietriș, crengi etc. aduse de apele curgătoare cînd se revarsă. 2 (deprec.; în forma „venitură”) Persoană care provine din altă zonă decît cea în care trăiește; străin, venetic. ♦ Ext. Vagabond, haimana. • sil. vi-i-. pl. -i. și (înv.) venitură s.f. /veni + -tură.