Definiția cu ID-ul 1250362:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
VIG s. n. (Ban., Criș., Trans. SV) Sfîrșit, capăt. Omul, deacă să îngrașe de băutură și de beție, pînă la vig zvîrleaște în Dumnăzău cu păcatele sale. MOL. 1695, 56v. Vigh. Exitus. AC, 377. Despre iertarea păcatelor, care totdeuna va avea omul, numai de va duce în vig temătura lui. PP, 31v; cf. FOGARASI, apud TEW; VISKI, apud TEW; VCC, 18, 28. 44; MISC. SEC. XVII, 18r, 123v; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; PÎNEA PRUNCILOR, apud TEW. ♦ Scop. Pre ce vig s-o vedea [crucea]? „Direpților pre veselie, iară răilor spre rușine.” PP, 24r. Etimologie: magh.vég. Vezi și nevigăzuit, vigăzui. Cf. sîmcea, țeanchi (1); p r a v ă ț (1), p r o a ș c ă (3), ț e a n c h i (2).