VID¹, viduri, s. n. Spațiu lipsit de materie ponderală. Atomii sînt infiniți ca număr, tot așa precum vidul e infinit ca întindere. MARINESCU, P. A. 31. ◊ Fig. Se ghicește și aici... vidul acela resimțit, iarna, în oricare stație climaterică. CAMIL, PETRESCU, T. II 63. Vid barometric = spațiul din care s-a retras mercurul în barometrul cu mercur. Loc. adv. În vid = a) (în construcție cu verbele «a sări», «a se arunca», «a cădea» etc.) în gol. Senzația căderii în vid e așa de vie, încît simți cum se taie respirația. BART, S. M. 41; b) (mai ales în construcție cu verbele «a se uita», «a privi») cu privirea fixă, fără a avea un obiect precis, fără țintă. Ana își pipăi colierul de la gît și privi în vid. C. PETRESCU, C. V. 226. Cu ochii țintă în vid privea ca un somnambul. BART, S. M. 78.