viclenie s.f. 1 Însușirea de a fi viclean; faptă, purtare de om viclean; perfidie, fățărnicie, ipocrizie, falsitate, (înv., pop.) vicleșug, (înv.) viclenire, viclenit. ◊ Loc.adj., adv. Cu viclenie = (în mod) viclean. ◊ Expr. A o întoarce la viclenie v. întoarce. ♦ Analog, (la animale) Însușirea de a se folosi de mijloace ingenioase pentru a se apăra, pentru a-și procura hrana etc. Observă viclenia vulpii. ♦ (cu sens atenuat) Șiretenie, șmecherie, șiretlic; stratagemă. Arsenalul vicleniilor femeiești este foarte mare (FIL.). 2 (înv.) Trădare a unei țări, a unui conducător etc.; necredință, infidelitate. • pl. -ii. g.-d. -iei. și (înv., reg.) hiclenie, hifienie s.f. /viclean + -ie.