8 definiții pentru vicecomite
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
VICECOMITE, vicecomiți, s. m. (în Evul Mediu, în Transilvania) Dregător subordonat comitelui și numit de către acesta; persoană care purta acest titlu. – Vice- + comite.
vicecomite sm [At: GHICA, C. E. I, 418 / V: (îvr) visco~ / S și: vice-comite / Pl: ~iți / E: vice1 + comite] (În organizarea administrativă feudală) 1 Demnitar subordonat comitelui, numit de către acesta. 2 Titlu deținut de vicecomite (1). 3 Funcție deținută de vicecomite (1).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
vicecomite s.m. (în Ev. Med., în Transilv.) Titlu dat dregătorului subordonat comitelui și numit de acesta. ♦ Persoană care purta acest titlu. • pl. -ți. /vice- + comite.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
VICECOMITE, vicecomiți, s. m. Denumire dată în evul mediu, în Transilvania, dregătorului subordonat comitelui și numit de acesta; persoană care purta acest titlu. – Vice- + comite.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de oprocopiuc
- acțiuni
viscomite sm vz vicecomite
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
vicecomite s. m., art. vicecomitele; pl. vicecomiți
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
vicecomite s. m., pl. vicecomiți
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
vicecomite s. m., pl. vicecomiți
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
substantiv masculin (M46) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
vicecomite, vicecomițisubstantiv masculin
- 1. Dregător subordonat comitelui și numit de către acesta; persoană care purta acest titlu. DEX '09
etimologie:
- Vice- + comite DEX '98 DEX '09