VIBRA, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri solide,mai ales elastice) A avea vibrații, a intra învibrație,a tremura,a trepida; p. ext. a produce sunete. Clopotele prinseră a vibra. SADOVEANU, O. III 155. Statuia cea nepăsătoare Deodată deveni sonoră... Vibra-n năuntrul lui granitul Și lumea plină de mirare Pîndea de-atuncea răsăritul Ca să-i asculte-a lui cîntare. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 31. Sarcastic coardele vibrînd Sub mîna cea cu joc îndemînatic. COȘBUC, P. I 139. ♦ (Despre sunete) A răsuna (ca un ecou). Sunetul glasului ei îmi vibra încă în urechi. SADOVEANU, A. E. 179. Sunete prelungi, jăluitoare, se loveau de pereții stîncilor, care le răsfrîngeau spre larg, unde vibrau pierdute în singurătatea mării. BART, S. M. 57. Glasul majorului se încălzise încetul cu încetul, și acum vibra ca la comandă la citirea rîndurilor următoare. ZAMFIRESCU, R. 163. ◊ Fig. În glasul ei straniu i se părea că vibrează o vrajă nouă, ca ți cum de ieri pînă azi s-ar fi schimbat. REBREANU, P. S. 166. 2. Fig. A tremura (cu licăriri); a pîlpîi. Sus vibra cerul albastru în chepengul pătrat. În șlep atîrna lumina drept în jos. DUMITRIU, N. 135. În depărtare, spre Șiret, vibra lumina. SADOVEANU, E. 111. Unde de fierbințeală vibrau peste bisericuța adormită. GALACTION, O. I 42. ◊ Tranz. fact. Văzduhul vibrează albastre coarde, Sub talpă glia înfierbîntată arde. BENIUC, V. 55. 3. Fig. (Despre oameni) A fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). Toderiță Todericiu vibra ca un pom tînăr în suflare de vînt. Era mișcat și obosise dintr-o dată. VORNIC, P. 34. Un emotiv vibrează ața de tare, fenomenul emoției e atît de puternic la dînsul, încît obiectul observației lui e mai mare. IBRĂILEANU, S. 231. Amîndoi luptau... îți aduceau partea lor de energie în marea și generoasa frămîntare a vieții, vibrau de durerile altora. VLAHUȚĂ, O. A. III 75. ◊ Tranz. fact. Aceasta îi vibra, ca o strună întinsă, toată ființa. C. PETRESCU, C. V. 343. 4. Fig. A se manifesta cu putere, a fi plin de viață, a trăi intens, a fremăta. Întreaga Moscovă vibra de rîsul acela imens al tinereții și al primăverii. BOGZA, M. S. 10. Momentele lui Caragiale vibrează de vioiciune, ascuțime, umor și ironie. SADOVEANU, E. 147. N-are de ce regreta că s-a însurat timpuriu cu o fată săracă, dar vibrînd de inițiativă și de energie. C. PETRESCU, R. DR. 302.