veșted, -ă adj. 1 (despre plante sau părți ale lor) Care și-a pierdut prospețimea, vigoarea, seva (din cauza lipsei de apă, din cauza arșiței, a frigului etc.); care s-a ofilit. Frunze veștede cădeau din copacii galbeni. ◊ Fig. Cerul fără unde stagna ca o apă veștedă (CĂL.). ♦ Ext. (despre locuri, suprafețe etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea, s-a ofilit. 2 Fig. (despre oameni sau despre părți ale corpului lor) Care este lipsit de vlagă, de forță, de vioiciune; ofilit; secătuit. Trăsăturile feței sale veștede (M. I. CAR.). ♦ (despre fizionomie, privire etc.) Care trădează oboseală, istovire, surmenaj. Privirea lor era veștedă de nopți nedormite (BACOV.). Fig. Surîsuri veștede de plante ținute în beci (H. LOV.). 3 (despre culori, surse de lumină etc.) Care este lipsit de strălucire; palid, șters, tern. Zori veștede se lăsau cu amărăciune peste noi (VOIC.). • pl. -zi, -de. /lat. *vescĭdus, -a, -um <vescus, -a, -um „firav, uscățiv”.