Veturia Prenume exclusiv feminin introdus în onomastica noastră în secolul trecut, Vetúria reproduce pe cale cultă lat. Vetúria. Corespunzînd masc. Veturius, vechi nume gentilic roman, Veturia a fost purtat de mama cunoscutului general din sec. 5 î.e.n. Cneius Marcius Coriolanus (→ Coriolan). Potrivit legendei care i-a inspirat pe Shakespeare și Beethoven, patricianul izgonit din Roma de către plebei ar fi condus armatele volscilor împotriva „cetății eterne”; la rugămințile mamei sale, Veturia, și ale soției, Coriolan ridică însă asediul. În ceea ce privește originea și semnificația inițială a lui Veturius, a fost propusă apropierea acestuia de adj. vetus, veteris „bătrîn, în vîrstă”, cuvînt de origine indo-europeană de la care provine veteranus, continuat de rom. bătrîn. Numele pătrunde și în onomasticonul creștin prin cultul unui martir din Cartagina, dar cu timpul iese din uz, pentru a fi înlocuit, din epoca Renașterii, cu forma fem. Veturia, reluată din istoria clasică. Același fenomen se petrece și în Transilvania secolului trecut, cînd introducerea în uz a numelor romane urmărea afirmarea latinității românilor în lupta lor de emancipare națională și socială.