vestigiu s.n. (de obicei la pl.) Urmă din trecut; rămășiță a ceva vechi, dispărut demult (și care prezintă o importanță documentară, culturală etc.); mărturie, probă, indiciu care atestă existența în trecut a ceva. Ne pătrundeam de suflul trecutului contemplîndu-i vestigiile sublime (M. I. CAR.). ◊ Ext. Grăbim pe lîngă vestigiile unei dumbrăvi (SADOV.). ♦ Fig. Ceea ce rămîne, se menține dintr-o concepție, dintr-o mentalitate, dintr-o cultură. Vestigiile unei gîndiri retrograde. • pl. -ii. /<fr. vestige, lat. vestigĭum, -ii.