VERȘUN s.n. (Mold.) Pariu, rămășag, prinsoare. Calicii făcînd de dînsul voroavă că nime n-au scos milostenie de la dînsul, iară unul s-au apucat cu vierșun. DOSOFTEI, VS, apud TDRG. Să iei paharul în mînă și să zici acelui cu verșunul să te auză tot norodul în ce chip avem noi tocmală. E 1779, 11^r. Și-ți va răspunde acela cu verșunul zicînd că te-ai apucat că vei bea marea. E 1779, 11^v. Au început a să ruga lui Ibraim să-l ierți di ace greșală, apucîndu-se cu mare verșun că nu va mai dormi. H 1779², 98^v. Etimologie: cf. magh. verseny „concurs, întrecere”, Cf. rămas, rămășire.