7 definiții pentru verver


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

verver sn [At: (a. 1787) FURNICĂ, I. C. 145 / V: ~el, ~văr, ~văl (Pl și: ~vle), ~vor, verv, ~en, ~rbel, ~rbăl, velv~, velvăr, vever, virvăr / Pl: ~e / E: săs werwel cf ger Wirbel] (Olt; Trs) Mâner (1) la ușă.

VÉRVER, ververe, s. n. (Regional) Clanță, clampă, ivăr.

VÉRVER, ververe, s. n. (Reg.) Clanță, clampă, ivăr la ușă. – Comp. germ. Wirbel.

ívăr și ívor n., pl. ere, ore (din livăr. Cp. și cu sîrb. bg. rut. iver, așchie). Vest. Mîneru pe care puĭ mîna și apeșĭ cînd deschizĭ și închizĭ o ușă cu broască. – În Trans. și vérver, vélvăr (cp. cu sas. virvl, vervl, germ. wirbel. Dac. 3, 745). V. clanță, retez.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VÉRVER s. v. clanță, ivăr, încuietoare.

verver s. v. CLANȚĂ. IVĂR. ÎNCUIETOARE.

Intrare: verver
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • verver
  • ververul
  • ververu‑
plural
  • ververe
  • ververele
genitiv-dativ singular
  • verver
  • ververului
plural
  • ververe
  • ververelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

verver

etimologie: