venet², ~ă [At: ENC. ROM. III, 1204 / Pl: ~eți, ~e / E: lat Veneti, fr vénètes] 1 smp Populație indo-europeană stabilită în nord-estul Italiei, supusă de romani în anul 183 î. Hr. 2 sm Persoană care aparținea populației formate din veneți² (1). 3 a Care aparținea veneților² (1). 4 a Caracteristic veneților² (1). 5 a Privitor la veneți² (1). 6 smp Populație celtică de navigatori din Armoricum (Bretania), supusă de romani în anul 56 î. Hr. 7 sm Persoană care făcea parte din populația formată din veneți² (6).

venet³, ~ă [At: XENOPOL, I. R. II, 48 / V: ~ed (Pl: ~ezi) sm / Pl: ~eți, ~e / E: lat veneti, Venedi, fr vénèdes] 1 smp Populație slavă care trăia în Antichitate într-o regiune cuprinsă între cursul mijlociu al Vistulei și cursul superior al Elbei Si: vend (6). 2 sm Persoană care făcea parte din populația formată din veneți³ (1) Si: vend (7). 3 a Care aparținea veneților³ (1). 4 a Caracteristic veneților³ (1). 5 a Privitor la veneți³ (1).

venet¹ s.m., adj. I 1 s.m. (la pl.) Populație indo-europeană așezată, în antichitate, în N-E Peninsulei Italice și supusă de romani în anul 183 î.Hr.; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2 adj. Care aparține veneților, caracteristic veneților, privitor la veneți. II s.m. (la pl.) Triburi celtice de navigatori din regiunea corespunzătoare în prezent Bretaniei, supusă de romani în anul 56 î.Hr.; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. • pl. -ți, -te. /<lat. Venĕti, -orum, fr. Vénétes, it. veneti.

venet² s.m., adj. 1 s.m. (la pl.) Populație slavă care trăia, în antichitate, într-o regiune cuprinsă între cursul mijlociu al Vistulei și cursul superior al Elbei (constituind nucleul grupului slavilor de apus); (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2 adj. Care aparține veneților, caracteristic veneților, privitor la veneți. • pl. -ți, -te. /<lat. Venĕti, -orum, fr. vénèdes.

VENET, -Ă I. s. m. (pl.) populație indo-europeană așezată în antichitate în nord-estul Italiei, supusă de romani. II. adj. din provincia Veneția. ◊ (s. f.) limbă indo-europeană vorbită de veneți. (< it. veneto)

!venetă (limbă) s. f., g.-d. art. venetei

venetă (limbă) s. f., g.-d. art. venetei

venetă (limba) s. f.

VENETĂ s. f. (< adj. venet, -ă, cf. fr. vénète): limbă indo-europeană din grupul italic (alături de etruscă, faliscă, latină, oscă și umbriană), vorbită de veneți – populație așezată în antichitate în nord-estul Italiei, în zona Veneției, apoi în unele ținuturi din vechea Galie Transalpină (în actualul departament Morbihan, prefectura Vannes, în Bretania meridională). Peste ea s-a suprapus latina, odată cu expansiunea romană.