VENALITATE, (rar) venalități, s. f. Însușirea de a fi venal. V. corupție. Nu există decît un singur drept dreptul țăranilor de a trăi în țara lor, de a nu fi jefuiți, de-a fi ocrotiți contra venalității unei administrații corupte. REBREANU, R. II 24. Oameni pe care-i credeam cinstiți. ș-aș fi pus mîna-n foc pentru ei... ei bine! i-am văzut de o venalitate, că mi-e rușine. VLAHUȚĂ, O. A. III 8. De pretutindeni se rădica un glas în contra venalității ce domnea în justiție și în administrație. GHICA, S. 701. ♦ (La pl.) Fapte ale oamenilor venali. S-a făcut cunoscut în Valahia prin venalități și tot soiul de abuzuri. BOLINTINEANU, O. 251.