vechilet s.n. (jur.; în trecut, în Țările Rom.) 1 Instituție feudală prin care cineva era mandatat, prin convenție scrisă sau orală, cu puteri depline sau limitate, pentru acte juridice de dispoziție, administrare sau judecăți. ♦ Concr. împuternicire, procură. 2 Slujba de vechil. • pl. -uri. /<tc. vekâlet.