vechilet sn [At: CARAGEA, L. 53/4 / Pl: ~uri, ~e / E: tc vekâlet] (Înv) 1-2 (Act prin care se acorda) împuternicirea de a acționa în calitate de vechil (4) Si: (înv) vechilâc (1-2), vechilimea (1-2), (îvr)vechilimet (1-2) Vz procură, mandat. 3 Calitatea de vechil (4) Si: (înv) vechilâc (3). 4 Slujba vechilului (4) Si: (înv) vechilâc (4).