VECHIL, vechili, s. m. 1. (În trecut) Persoană care supraveghea și administra munca de pe o moșie; administrator. V. vătaf. Nu e bine să ai clăcași risipiți pe două poște jur împrejur... Cu șapte vechili și era greu să le vie de hac. CAMIL PETRESCU, O. II 158. Trăsese targa pe uscat, vită în jug sub biciu vechilului. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 219. Vara plecau cu toții afară, la un unchi al lor, care era vechil la Leonida. VLAHUȚĂ, O. A. III 14. ♦ (Învechit) Locțiitor de domn (sau de împărat). Orînduind vechil în locul său... ca să oblăduiască împărăția... pînă să se întoarcă. GORJAN, H. I 3. 2. (Învechit) Avocat. Am studiat legile. – Vrei să te faci vechil? ALECSANDRI, T. 1336. Și-au tocmit un vechil, ca să le apere dreptul. NEGRUZZI, S. I 280.