variație (fr. variation; germ. Variation; engl. variation; it. variazione) 1. Procesul alternării unei unități a discursului muzical (motiv*, frază*, perioadă*, structură armonică, temă*, secțiune, etc.) în condițiile conservării relative a identității aceleia. Alterarea variațională survine în urma efectuării unei sau unor operații asupra unității supuse v., operații care afectează a) substanța însăși sau b) relațiile de poziție (contextuale) pe care acestea le contractează cu alte unități ale discursului. Operațiile (modalitățile sau procedeele) variaționale substanțiale sunt: deformarea intervalică și ritmică, tronsonarea, amplificarea, inversarea*, recurentarea (sau recurența*), recurența inversării, augmentarea*, diminuarea* etc.; ele pot fi reduse, în ultimă instanță, la trei operații elementare: suprimarea, adjoncția și substituția unor valori (I, 3) intonaționale, ritmice, dinamice și timbrale prin alte valori. Operațiile (modalitățile sau procedeele) variaționale contextuale sunt repetarea și secvențarea (II, 2); v. și progresie. 2. Unitate a discursului muzical care constituie o rezultantă a procesului variațional [v. și variantă (I, 1)]. 3. (la pl.) Genul (I, 2) temei cu variațiuni (ex. Variațiuni pe o temă de Diabelli de Beethoven, Variațiuni pe o temă de Mozart de Reger). V. temă. 4. Secțiune a ciclului variațional (sau a temei cu variațiuni).