VARIANTĂ s. f. (< fr. variante): formă a unui element lingvistic (fonem, cuvânt, formă flexionară sau construcție sintactică) diferită de aspectul tipic obișnuit al acestui element. V. pot fi de natură istorică, dialectală (regională) sau stilistică; pot avea caracter general (colectiv) sau individual, popular sau familiar etc. ◊ ~ fonologică: formă a unui sunet care nu are valoare fonologică independentă. Astfel, h sonor în înham este o v. a fonemului h surd. ◊ ~ lexicală: formă a unui cuvânt, diferită din punct de vedere fonetic și ortografic de forma lui obișnuită sau etimologică. Astfel: loton față de loto, livede față de livadă, holbură față de volbură, gemen față de geamăn, fonda față de funda, răsipă și răsipi față de risipă și risipi, numa față de numai și toma (tomna) față de tocmai etc. Unele v. lexicale s-au specializat semantic: fracție – fracțiune, rație – rațiune, reacție – reacțiune, secție – secțiune, stație – stațiune. ◊ ~ flexionară: formă gramaticală a unui cuvânt care, luată în raport cu o altă formă din paradigma aceluiași cuvânt, dovedește diferență de expresie, dar același conținut, ca de exemplu înseși – însele, școale – școli, coale – coli etc. ◊ ~ funcțională: formă specifică de exprimare într-un anumit domeniu de activitate; stil propriu unei opere literare, unei opere științifice, unui decret, unei ordonanțe sau dispoziții administrative, unui act sau unei opere juridice, unei publicații sau unui ziar etc. (v. și stil).