VARIANTĂ (< fr. variante) Formă diferită a aceleiași opere literare. În funcție de autor sau de transmiterea textului, teoreticienii diferențiază variantele în variante de autor și variante de transmitere. În opera unui scriitor, primele reflectă procesul evolutiv al definitivării acesteia (ex. variantele Luceafărului lui M. Eminescu), cele de al doilea rezultă din prefacerile survenite în transmiterea ei (cazul manuscriselor medievale din literatura noastră – cronici, scrieri apocrife, cărți populare – păstrate în copii, cu alterări de fond și limbă). În poezia populară, doine, balade îndeosebi, variantele sînt frecvente. Ele sînt o reluare diferențiată oarecum a aceluiași motiv liric sau epic, variante de cîntece populare existînd aproape în aceeași formă și constituind poezii de sine stătătoare. Astfel balada Miorița circulă în aproape 1 000 de variante. Ex. de variantej în poezia populară: - Ce te legeni, plopule, Fără ploaie, fără vînt, Cu vîrful tot la pămînt? - Da' cum nu m-oi legăna, Dacă mi-a trecut vremea Și-a venit iarna cea grea? Vîntul bate vălurele Și-mi aduce dor și jele De pe unde-s păsărele; Vîntu-mi bate-nădușit, Frunza-mi pică la pămînt Și mă lasă amărît; Vîntu-mi bate cam domol, Păsările se duc stol Și mă lasă amărît, De mă clatin la pămînt, Făr' de ploaie, făr' de vînt! * - Ce te legeni, plopule, Fără ploaie, fără vînt, Cu crengile la pămînt? - Dar eu cum să nu mă leagăn? Că ei că s-au vorovit Trei băieți din Baia Mare Ca pe mine să mă taie, Să mă taie-n trei sfîrtaie, Să mă puie în trei cară, Să mă ducă-n Timișoară, Să mă facă-un fus de moară.