vanta vtr [At: COSTINESCU / Pzi: ? / E: fr vanter] (Fîr) 1-2 A (se) lăuda în mod exagerat.

vânta vr [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pzi: vânt / E: vântă²] (Îvr) A se îngâmfa.

vântă¹ sf [At: DOSOFTEI, O. I, 69 / Pl: ? / E: nct] (Rel; înv) 1 Ocrotire. 2 Mântuire. 3 Speranță.

vântă² sf [At: BUDAI-DELEANU, O. I, 149 / Pl: ? / E: ns cf it vanto] (Înv) Glorie (2).

vântă³ sf [At: F (1884), 67 / Pl: ? / E: nct] (Ban; în legătură cu verbele „a avea”, „a fi”) Folos (1).

vîntă f., pl. vinte (poate s. verbal d. lat. *vanĭtare, de unde și fr. vanter și it. vantare, a lăuda). Dos. Del. Faĭmă, mărire, glorie. – La As. 57 și 88, vîntă și vintă.

vântă, vinte, s.f. (înv.) faimă, mărire, glorie.