O definiție pentru vandrălău
Dicționare etimologice
Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
vandrălắu (-ắi), s. m. – Haimana, golan. – Var. vandraș, vandroc(aș). Mag. vándor(ló), cf. Candrea; dar probabil apropiat fonetic de handrălău. În Trans. și Banat.
Intrare: vandrălău
vandrălău substantiv masculin
| substantiv masculin (M69) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)