VAIER, vaiere, s. n. Plîns, tînguire prelungă, dureroasă; vaiet. Rîsul și plînsul, vaierul și hohotul rămîneau departe, ca și cum n-ar fi fost. VORNIC, P. 106. Cîteodată o fereastră se deschide singură și lasă să scape în noapte un vaier, ori un suspin, ori un chiot de bucurie. C. PETRESCU, V. 82. Statu-Palmă clătinat Umple lunca de-un lung vaier. ALECSANDRI, P. A. 188. ◊ Fig. Dezgroapă, moșnege, cu minile-n tremur Comoara ta sfîntă de jale, Tu porți ferecate durerile noastre în vaierul strunelor tale. GOGA, P. 66. Atinge-ncet arama cu zimți-aripei sale, De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale. EMINESCU, O. I 69. ♦ Suferință, durere. Se năpustea... cutreierînd o țară zdrobită și plină de vaier. C. PETRESCU, R. DR. 189.