VACANȚĂ, vacanțe, s. f. 1. Repaus acordat elevilor și studenților, pe un anumit interval (în timpul verii sau al iernii). Au terminat anul școlar, sînt în vacanță și au venit în parc să se joace. STANCU, U.R.S.S. 148. A urmat eliminarea pe o lună în care s-a socotit și vacanța. I. BOTEZ, ȘC. 53. ♦ Concediu. Mă gîndesc că dacă tu i-ai putea convinge pe ei, ne-am lua și noi o mică vacanță. BARANGA, I. 183. 2. Interval de timp în care un post, o funcție, o demnitate etc. rămîn vacante. Trecînd prin Constantinopol, cînd fu ultima vacanță de patriarh, m-am dus la patriarhie. GALACTION, O. I 90. Pot folosi [revoluția] măcar ca să provoace o vacanță a tronului, din care ar putea să folosească numai ei. CAMIL PETRESCU, O. II 230. – Variantă: (învechit) vacanție (CREANGĂ, O. A. 84, ALECSANDRI, S. 146, KOGĂLNICEANU, S. 41) s. f.