2 intrări

6 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

vălărit sn [At: MARIAN, S. R. I, 227 / V: ~ret / Pl: ? / E: ns cf vălar1] 1 (Mol; Mun) Obicei practicat de grupuri de tineri de la sate, la Paști, la Crăciun sau la Anul Nou, când se merge pe la casele oamenilor și se fac urări gazdelor, care îi răsplătesc cu daruri în natură și în bani Si: (reg) vălărie. 2 (Reg) Obicei practicat în prima luni a postului mare, care constă în chinuirea câinilor, cu credința că aceasta contribuie la sporirea recoltelor.

vălărit s.n. (reg.) Obicei practicat la sate, la Paște, la Crăciun sau la Anul Nou, cînd grupuri de tineri merg pe la casele oamenilor și fac urări gazdelor care îi răsplătesc cu daruri (în bani sau în natură). • /cf. vălar.

vălărít n., pl. urĭ. Acțiunea de a vălări: umblînd cu vălăritu (Pătrășcanu, Schițe, ed. 2, 1918, 149). – Și -rét (Mold. sud). V. saĭegiŭ și velerim.

vălări vi [At: SCRIBAN, D. / Pzi: ~resc / E: drr vălărit] (Mol; Mun) A umbla cu vălăritul (1).

vălărésc v. intr. (cp. cu alb. vălĭamări, înfrățire, vălĭá, frate de cruce). Munt. Mold. Umblu cîntînd cu lăutariĭ la Paște (în Munt. și la sfîntu Ioan) pe la casele în care-s flăcăĭ și fete de horă ca să strîngă banĭ pentru plata lăutarilor. Se cîntă și pe la alte case (pe la boĭerĭ), ĭar camărașu (casieru) pune baniĭ într’o căldăruță cu busuĭoc.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

vălărí (-résc, -ít), vb. – Obicei folcloric din Munt. și Mold., mai mult sau mai puțin asemănător cu iordănit. Probabil de la val „talaz”; pentru semantism, cf. fr. ondoyer „a boteza în pericol de moarte”, de la onde „val”. Totuși, der. nu este clară, căci obiceiul insuficient studiat, nu pare să se bazeze totdeauna pe stropire. Legătura cu alb. vëljamëri „fraternitate” (Scriban) este improbabilă.

Intrare: vălărit
vălărit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: vălări
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vălări
  • vălărire
  • vălărit
  • vălăritu‑
  • vălărind
  • vălărindu‑
singular plural
  • vălărește
  • vălăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vălăresc
(să)
  • vălăresc
  • vălăream
  • vălării
  • vălărisem
a II-a (tu)
  • vălărești
(să)
  • vălărești
  • vălăreai
  • vălăriși
  • vălăriseși
a III-a (el, ea)
  • vălărește
(să)
  • vălărească
  • vălărea
  • vălări
  • vălărise
plural I (noi)
  • vălărim
(să)
  • vălărim
  • vălăream
  • vălărirăm
  • vălăriserăm
  • vălărisem
a II-a (voi)
  • vălăriți
(să)
  • vălăriți
  • vălăreați
  • vălărirăți
  • vălăriserăți
  • vălăriseți
a III-a (ei, ele)
  • vălăresc
(să)
  • vălărească
  • vălăreau
  • vălări
  • vălăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)