vândălag s, a vz vândălac

vandalac s vz vândălac

văndălag sm vz vândălac

văntălag s vz vândălac

văntălog s vz vândălac

vândalac s vz vândălac

vândalag s, a vz vândălac

vândălac [At: PAMFILE, A. R. 159 / V: vandal~ s, văndălag sm, văntălag s, văntălog s, ~dal~, ~dalag s, ~ag s, a, ~ntălag (Pl și: ~ntălaguri), / Pl: ~aci / E: ns cf vălătuc] 1 sm (Trs; Mun) Cantitate de fân învălătucit, obținută din brazdele de fân adunate cu grebla (pentru a face căpițe). 2 av (Reg; și îlav de-a ~ul) De-a rostogolul. 3 s (Reg; îf vândalag) Sul. 4 sm (Reg; îf vândălag) Mănunchi de crengi legate cu o nuia, folosit pentru a astupa ceva. 5 a (Reg; mai ales d. purcei; îf vândălag) Rotofei.

vântălag sm vz vândălac

VÎNDĂLAC s. n. v. vîndălag.

VÎNDĂLAG s. n. (Regional) Fin adunat în șiruri lungi (din care se fac apoi căpițe sau clăi). Loc. adv. De-a vîndălagul = de-a berbeleacul. (Atestat în forma vîndălac) Scaraoschi o zbughi la fugă și, mai șchiopătînd, mai de-a vîndălacul, se văzu și-n iad. ȘEZ. IX 70. – Variantă: vîndălac s. n.

VÎNDĂLAC s. n. (Reg.) Fîn adunat în șiruri lungi, din care se fac căpițe sau clăi. ◊ Loc. adv. De-a vîndălacul = de-a berbeleacul. [Var.: vîndălag s. n.]

VÎNDĂLAG s. n. v. vîndălac.

vîndălácu (de-a), V. berbeleacu.

vîndălac s. n. – În locuțiunea de-a vîndălacul; de-a berbeleacul. Origine îndoielnică, probabil expresivă, cf. berbeleac.