UȘURINȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Starea a tot ce este ușor, ce nu cîntărește mult, ce nu apasă greu: ...se cunoaște Omul prost din vorbuliță și nuca din ~ (PANN) ¶ 2 Însușirea a tot ce e ușor de făcut, înlesnire: cînd v’ați mai dus cîțiva într’ajutor, treaba s’a făcut cu mare ~ (CRG.) ¶ 3 Nesocotință: îl vedea... sbătîndu-se, ca să scape de urmările ușurinței sale (SLV.).