uscătură sf [At: (a. 1794) IORGA, S. D. VIII, 29 / Pl: ~ri / E: usca + --ătură] 1 (Îrg) Uscăciune (1). 2 (Mun) Pământ foarte uscat. 3 (Mun) Secetă. 4 Stare a ceea ce s-a uscat în vechime. 5 Creangă subțire și uscată sau (rar) copac uscat Si: (îvr) uscare (3), uscăciune (8). 6 (Mpl) Crenguță uscată, desprinsă de pe copac, cu care se aprinde sau se întreține focul Si: gătej (1), vreasc (10), (reg) raburi, surcele, (îvr) uscățele (2), uscăciune (9). 7 (Lpl) Epitet pentru oameni netrebnici. 8 (Reg) Loc într-o pădure pe unde au ars copacii. 9 (Mpl) Aliment care se poate mânca rece (și fără pregătire specială). 10 (Mpl) Prăjitură făcută din bucățele de aluat prăjite în grăsime sau coapte la cuptor Si: uscățea (3). 11 (Reg) Came macră. 12 (Reg) Epitet dat unei ființe slabe, urâte și rele. 13 (Reg; lpl; dep) Picioare lungi și subțiri. 14 (Reg) Tuberculoză. 15 (Reg) Zâmbre.