3 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

uschit sm vz ușchit1

UȘCHÍ, ușchesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A pleca repede și pe neobservate dintr-un loc. – Et. nec.

UȘCHÍ, ușchesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A pleca repede și pe neobservate dintr-un loc. – Et. nec.

UȘCHÍT, -Ă, ușchiți, -te, adj. (Arg.) 1. Care a plecat, a dispărut repede și pe neobservate dintr-un loc. 2. Care are comportări ieșite din comun, original. ♦ Zăpăcit. – V. ușchi.

UȘCHÍT, -Ă, ușchiți, -te, adj. (Arg.) 1. Care a plecat, a dispărut repede și pe neobservate dintr-un loc. 2. Care are comportări ieșite din comun, original. ♦ Zăpăcit. – V. ușchi.

ușchi [At: BL II, 194 / V: hoș~, hoști, huschi, huști, uschi, ~chia, uști / Pzi: ~chesc / E: țig ušti] 1 vi (Arg) A pleca. 2 vi (Îe) A o ~ A o șterge. 3 vi (În argoul școlarilor) A trage chiului Si: a chiuli (1). 4 vt A da cuiva o lovitură. 5 vt A atinge (1).

ușchit2, ~ă a [At: BUL. FIL. II, 257 / Pl: ~iți, ~e / E: ușchi] (D. obiecte de îmbrăcăminte) 1 Rupt. 2 Uzat.

ușchit1 sn [At: UDRESCU, GL. / V: usc~ / Pl: (nob) ~uri / E: ușchi] (Arg) Chiuleală.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ușchí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ușchésc, imperf. 3 sg. ușcheá; conj. prez. 3 sg. și pl. ușcheáscă

ușchít adj. m., pl. ușchíți; f. sg. ușchítă, pl. ușchíte


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ușchí (-chésc, -ít), vb. refl. – (Arg.) A pleca repede și pe neobservate dintr-un loc, a ieși brusc. Țig. ušt- „a se ridica”, imperativ ušti (Vasiliu, GS, VII, 129; Graur 194; Graur, BL, IV, 199; Juilland 178), cf. tc. ușt „afară”. Legătura cu sl. ušidŭ „fugar”, rus. uškam „iepure” nu este clară (cf. Vasmer, III, 98). – Der. ușchială, s. f. (Arg., fugă).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

ușchi, ușchesc I. v. t. a fura. II. v. r. 1. a înnebuni, a se sminti. 2. a se retrage în grabă; a pleca precipitat, a fugi. 3. a pleca în străinătate cu intenția de a nu se mai întoarce în țară.

ușchit, -ă, ușchiți, -te adj. 1. nebun, smintit. 2. plecat; fugit. 3. fugit din țară; rămas în străinătate. 4. excentric, ieșit din comun.

Intrare: uschit
uschit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: ușchi
verb (V404)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ușchi
  • ușchire
  • ușchit
  • ușchitu‑
  • ușchind
  • ușchindu‑
singular plural
  • ușchește
  • ușchiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ușchesc
(să)
  • ușchesc
  • ușcheam
  • ușchii
  • ușchisem
a II-a (tu)
  • ușchești
(să)
  • ușchești
  • ușcheai
  • ușchiși
  • ușchiseși
a III-a (el, ea)
  • ușchește
(să)
  • ușchească
  • ușchea
  • ușchi
  • ușchise
plural I (noi)
  • ușchim
(să)
  • ușchim
  • ușcheam
  • ușchirăm
  • ușchiserăm
  • ușchisem
a II-a (voi)
  • ușchiți
(să)
  • ușchiți
  • ușcheați
  • ușchirăți
  • ușchiserăți
  • ușchiseți
a III-a (ei, ele)
  • ușchesc
(să)
  • ușchească
  • ușcheau
  • ușchi
  • ușchiseră
Intrare: ușchit
ușchit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ușchit
  • ușchitul
  • ușchitu‑
  • ușchi
  • ușchita
plural
  • ușchiți
  • ușchiții
  • ușchite
  • ușchitele
genitiv-dativ singular
  • ușchit
  • ușchitului
  • ușchite
  • ușchitei
plural
  • ușchiți
  • ușchiților
  • ușchite
  • ușchitelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ușchi

  • 1. argou; argotic A pleca repede și pe neobservate dintr-un loc.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

ușchit argou; argotic

  • 1. Care a plecat, a dispărut repede și pe neobservate dintr-un loc.
    surse: DEX '98 DEX '09
  • 2. Care are comportări ieșite din comun.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: original

etimologie:

  • vezi ușchi
    surse: DEX '98 DEX '09