urător, ~oare [At: N. TEST. (1648), 16776 / V: (reg) urezetor sm / Pl: ~i, ~oare / E: ura² + -ător] 1 sm (Înv) Persoană care are talentul de a vorbi frumos în public Si: orator. 2 sm (Înv; pex) Avocat (1). 3 a (Îvr) Care exprimă dorința de a se împlini ceva. 4 sm Persoană care urează² (11) cu prilejul sărbătorilor de iarnă Si: colindător (1). 5 sf (Reg) Urare (2) tradițională de Anul Nou, făcută de flăcăii care umblă cu plugușorul Si: plugușor. 6 sm (Reg) Tânăr care rostește orații la nuntă Si: colăcer.