URICAȘ adj., s.m. 1. S.m. (Ban., Criș., Trans. SV) Moștenitor. Acesta iaste uricașul, veniți să omorîm pre el și să ținem uricul lui. N TEST. (1648). Cinie uricaș va fi în d<e>alul lăcuinței tale? VCC, 33. Urikash. Haeres. AC, 379; cf. FOGARASI, apud TEW; CAT. CALV., apud TEW; SICRIUL DE AUR, apud TEW; MISC. SEC. XVII, 78^v; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. 2. Adj. (Trans. SV) Veșnic. Szae fim faecz urikas lu Dom Dumnedzeu. AGYAGFALVI, apud TEW. Etimologie: uric + suf. -aș, după magh. örökös. Vezi și uric, uricar, urici. Cf. m o ș a n (1), m o ș n e a n (1), o c i n a ș.