uric² sn [At: (a. 1392) cf DERS / A și: uric / Pl: ~ice și (înv) -uri, -ure / E: mg örök] 1 Moșie boierească sau mănăstirească donată cu titlu veșnic (mai ales de către domnul țării), cu privilegiul de imunitate ereditar Si: (înv) ohabă. 2 Teren aflat în proprietatea cuiva Si: proprietate, posesiune, moștenire, ocină, ohabă. 3 (Înv; îs) ~ul îngrupăciuniei (sau ~ de îngrupăciune sau de îngrupătoare, de îngrupare) Loc de veci. 4 (Îvr; îla) De ~ Moștenit. 5 (Îvr; îal) De veci Si: veșnic. 6 (Îrg; îlav) De ~ Pe vecie. 7 (Îrg; îal) Permanent. 8 (Îrg; îal) Dintotdeauna. 9 (Îe) Pre ~ de vecie Ca proprietate veșnică. 10 (Îe) Cât ~ul pământului Veșnic. 11 (Îae) Foarte mult. 12 (Fig) Origine. 13 Act prin care se acordă sau se întărește imunitatea asupra unei proprietăți Si: uricar (3). 14 (Pex) Document (7). 15 (Mol; îs) ~ul târgului Act prin care se recunoștea, în Evul Mediu, un privilegiu acordat comunelor libere.