Definiția cu ID-ul 938355:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÚMĂR, umeri, s. m., și (regional) umere, s. n. 1. Parte a corpului omenesc prin care se leagă brațele de trunchi; articulația care face această legătură. Pe umeri simt crescînd aripi De vultur. BENIUC, V. 11. Pe umeri pletele-i curg rîu. COȘBUC, P. I 118. Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr Așa el sprijină lumea și vecia într-un număr. EMINESCU, O. I 132. ◊ (În construcție cu prep. «pe», «la», mai rar «de-a», în locuțiuni și expresii, care arată felul de a purta poverile) Își luară fiecare desăguță d-a umeri. ISPIRESCU, L. 96. Într-un buc iese afară cu pușca la umăr. CREANGĂ, P. 311. Luîndu-și buzduganul de-a umăr, merse mereu pe dîra de piuă. EMINESCU, N. 8. (Fig.) Flămînd și gol, făr-adăpost, Mi-ai pus pe umeri cît ai vrut. COȘBUC, P. I 207. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lîngă altul; p. ext. uniți. Solemne... erau chipurile pîrlite de soare ale ostașilor înșirați drept, umăr la umăr. VLAHUȚĂ, R. P. 15. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a susține, a sprijini. Măcar acum de-ar fi pus umărul Glanetașu... Dar nu l-a pus. REBREANU, I. 48. El însă n-a așteptat nici să fie chemat, nici minat, ci, din deprinderea de a pune umărul acolo unde vedea nevoia, a venit în pavilion. MIRONESCU, S. A. 124. Tot e bine să fii prieten c-un colonel, cînd la o inaintare, tot mai răpede pune și el umărul. CONTEMPORANUL, VIII 200. A da (sau a strînge, a ridica etc.) din umeri = a înălța ușor din umeri, pentru a-și manifesta nepăsarea, neștiința, nepriceperea, nedumerirea, disprețul. Străjerii atunci se uită lung unul la altul și strîng din umere. CREANGĂ, P. 82. Toți pe cîți îi întrebă dădeau din umere, neștiind ce să răspundă. id. ib. 107. A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umeri (sau peste umăr) = a se uita disprețuitor, batjocoritor, a lua în rîs pe cineva. A-și lua călcîiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi, a o lua la sănătoasa. M-am smuncit voinicește din ghearele ce mă prinseseră de gît; mi-am luat călcîiele de-a umeri și ne-am dus. ALECSANDRI, T. 1034. ♦ Fig. Culme, a unui deal, a unui munte. De după umărul scund și rotunjit al dealului cu salcîmi... răsări curtea. DUMITRIU, B. F. 71. Curtea boierului Boldur Iloveanu se află așezată pe umăr de deal. C. PETRESCU, R. DR. 94. Luna se ivește pe-a munților gol umăr. ALECSANDRI, P. II 203. 2. Parte a unei haine sau a altui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umerii (1). 3. (În expr.) Umărul obrazului (sau, rar, al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomete. Ca printr-o sită vedeam pe căpitan răzimat în sabie, cu fața neagră și cu dunga cumplită din umărul obrazului. SADOVEANU, O. VI 214. Fata, jupînița Ilinca, parcă era ruptă din soare, așa era: albă la pieliță ca laptele, și-n umerii obrajilor cîte o pată ușoară, parcă ar fi picurat cineva cîte un strop de sînge în lapte. id. ib. I 69. Figura lui își ascundea trăsăturile sub o barbă neagră, stufoasă, din care se vedeau numai nasul, umerii feței și ochii. VLAHUȚĂ, O. A. III 46. 4. Proeminență pe suprafața unui obiect care servește ca reazem altui obiect în plan sau în spațiu. ♦ Partea bombată de lîngă gîtul unui vas. Umărul vasului... reprezentă în reliev o vînătoare de fiare sălbatice. ODOBESCU, S. II 194. Se încarcă căldarea cu tescovină, punîndu-se într-însa, după mărime, 5 sau 6 ciubere pînă sub umeri, adică pînă în gură, gîtul rămîne deșert. I. IONESCU, P. 267. 5. Parte a jugului care se așază pe gîtul vitelor. 6. (De obicei determinat prin «de haine») Umeraș.