uimitor, ~oare av, a [At: CANTEMIR, IST. 61 / Pl: ~i, ~oare / E: uimi + -tor] (Legat de un adjectiv sau de un adverb prin prepoziția „de” exprimă ideea de superlativ absolut) 1-2 (Într-un mod) care provoacă o mare (și neașteptată) mirare Si: surprinzător, uluitor (1-2), tulburător. 3-4 (Într-un mod) care stârnește admirație Si: surprinzător, uluitor (3-4), tulburător. 5-6 (Într-un mod) care impresionează profund Si: surprinzător, uluitor (5-6), tulburător.