tăujer sn [At: CIHAC II, 405 / P: tă-u~ / V: (reg) tau~, taunj~, ~jar, ~jel, ~unjar, ~unj~, tânjar, tănj~, teu~ / Pl: ~e / E: nct] (Reg) 1 Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare, când se fierbe pentru a se face urdă Si: (reg) tămânjer (1). 2 Băț (1). 3 Lovitură dată cu tăujerul (2). 4 (Dep) Om leneș.