tătâne, tătâni, s.m. (înv.) Tată: „…și o am dat pomană în beserica în Săcel, drept sufletul meu și a tătâne-meu și a maicii mele…” (Bârlea, 1909: 151). ■ Formă rară, atestată sporadic în zonele Codru și Chioar (NALR-CR, h. 203). – Lat. tata, -anis (DEX); lat. pop. tatanem (Scriban).