tărîță f., pl. e (bg. trici, sîrb. trice, vsl. tricen, a. î.). Rămășiță de grîŭ saŭ de popușoĭ după ce s’a cernut făina. A fi scump la tărîță și ĭeftin la făină, V. făină. Dacă te amestecĭ în tărîță, te mănîncă porciĭ, dacă te bagĭ într’o societate de oamenĭ inferiorĭ, veĭ regreta. – În vest se întrebuințează la pl. (tărîțe), în est numaĭ la sing. (tărîță). V. irmic.