tărâță, tărâțe, s.f. – Înveliș al boabelor de cereale separat de făină prin cernere: „Ia, tăt hoaspa tărâțî” (Papahagi, 1925: 234). ♦ (onom.) Tărâță, Tărâța, nume de familie (opt persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din bg. trici, scr. trice (Scriban, DER, DEX, MDA); din sl. tricen (Scriban, Miklosich, Philippide, Cihac, cf. DER; MDA).