tărâțar [At: L. ROM. 1959, nr. 5, 76 / V: (reg) ~răcer, ~âcer, ~țăr, ~ricer, târâcer s / Pl: ~i sm / E: tărâță + -ar] (Reg) 1 s Așchii mărunte care rezultă la tăierea lemnelor Si: rumeguș. 2 s (Îf tărăcer) Fân de proastă calitate care se așterne la vite. 3 s Mătreață¹. 4 sm Pește înrudit cu zglăvoaca, de culoare cafenie și cu pete gri-închis.