TĂMÎIAT, -Ă, tămîiați, -te, adj. 1. Parfumat, îmbălsămat, înmiresmat. (Cu pronunțare regională) Flori albastre tremur ude în văzduhul tămîiet. EMINESCU, O. I 85. 2. Fig. Beat, cherchelit. Cînd a venit pentru prima oară să mă cheme-n servici, era tămîiat. CARAGIALE, O. II 75.