tălpălău sn [At: SCL 1959, 218 / Pl: ~lauă / E: talpă + -ălău] (Reg) 1 Calapod pentru încălțăminte. 2 Partea pe care se sprijină vârtelnița Si: (reg)pat¹. 3 Bucată de lemn cu ajutorul căreia se prelungește o bârnă veche spre a putea fi folosită la construcția unei case. 4 Lanț gros cu care se împiedică roata carului pe locurile înclinate.