tîrnomeátă și -mátă f., pl. ete (vsl. *trŭnometŭ, d. trŭnŭ, spin, mărăcine, și metati, a mătura; sîrb. trnomet, tîrn, mătură de curte. V. tîrn, omăt). Est. Măturătură (gunoĭ) de la grajd, de la arie ș. a. – Și tîrlomată și tîlormată; și tîrnomat, n., pl. ete (rev. I. Crg. 3, 346) și tîrnomete m., arătare, monstru (Neam. Rom. 3, 28). V. stroh, goz, toriște.