TÎRGUI, tîrguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A cumpăra, a face cumpărături (din tîrg). Feciorul domnului notar... A tîrguit un cal frumos de lemn. BENIUC, V. 38. Frusina i-a spus că merge și ea să-și tîrguiască de o rochie. GALACTION, O. I 144. Să te duci tu la spițărie, să-mi tîrguiești niște doftorii. POPA, V. 147. Duceți-vă și-mi tîrguiți o găină. DELAVRANCEA, O. II 361. 2. Refl. A negocia prețul; a se tocmi; p. ext. a se ciorovăi. Ce te tîrguești atîta, domnișoară? DUMITRIU, N. 104. Mara făcea în toate serile socoteala, se tîrguia mereu ea singură cu sine și chibzuia cum s-o apuce ca să scape cu puțin de astă dată. SLAVICI, O. II 51. O dată în viața ta m-ai dus la restaurant și te tîrguiești pentru-o cartofă. ALECSANDRI, T. 750. ◊ Refl. reciproc. De ce eu întîi?... Nu vă tîrguiți... spuse jandarmul. CAMILAR, N. I 98.