tuzluci m. pl. 1. od., ghetre de aba încheiate pe dinapoi cu copci sau cu returi (cari se trăgeau peste ciorapi și apoi se băgau în cisme): tuzluci cu găitane de mătase; 2. azi, turieci dela dosul piciorului până sub genuchi (cum poartă oltenii și oltencele): n’are nici tuzluc nici ipângea, n’are nici de unele, e lipsit de toate. [Turc. TOZLUK, lit. ce ferește de praf (din roz, praf)].