turnător, ~oare [At: DA II_I, 847 / V: (înv) tor~ sf, (reg) târ~ sn, tor~ sm / Pl: ~i, ~oare / E: turna¹ + -ător] 1 sf (Înv) Înapoiere. 2 sfn (Mun) Fir de urzeală care nu încape în spată și care se face ghem, rămânând pe lângă război. 3 sf (Înv) Vas cu care se toarnă un lichid. 4 smf Muncitor din industria metalurgică specializat în operația de turnare¹ (12) a metalelor. 5 smf (Fam; fig; dep) Persoană care denunță pe cineva Si: delator, denunțător.