turiș, turișuri, s.n. – 1. Loc improvizat prin bătătorirea zăpezii, unde se pune nutrețul, direct pe pământ, pentru hrănirea oilor, iarna (Bilțiu, 1990). 2. Paie rămase de la vitele cornute, care se dau cailor (Bud, 1908). (Maram.). 3. Țarc (turiște): „În turișul oilor” (Lenghel, 1985: 221). ♦ (top.) Turișu popii, pădure în Libotin. – Cf. turiște, toriște (< bg. torište) (MDA).