turíș, turișuri, s.n. 1. Loc improvizat prin bătătorirea zăpezii, unde se pune nutrețul, direct pe pământ, pentru hrănirea oilor, iarna. 2. Paie rămase de la vitele cornute, care se dau cailor: „Se numește turiș când mănâncă afară; ogrâj când li se dă în iesle” (ALRRM, 1997; h. 924). 3. Țarc (turiște): „În turișul oilor” (Lenghel, 1985: 221). ■ (top.) Turișu Popii, pădure în Libotin. – Cf. turiște, toriște (MDA).