7 definiții pentru turcic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TURCÍC, -Ă, turcici, -ce, adj. (în sintagma) Limbă turcică = (la pl.) grupă de limbi din ramura de vest a familiei altaice, probabil înrudite cu limbile mongolice și tunguse, vorbite pe un teritoriu aflat între sud-estul Europei, Siberia și China; (și la sg.) fiecare dintre limbile care aparțin acestei familii. ♦ (Despre populații, popoare) Care aparține familiei de limbi mai sus definite. – Turc + suf. -ic.

turcic, ~ă a [At: DER / Pl: ~ici, ~ice / E: turc + -ic cf ger turkisch] 1 (Lpl; îs) Limbă ~ă Familie de limbi înrudite vorbite pe un teritoriu aflat între sud-estul Europei, Siberia și China, din care fac parte turca, tătara etc. 2 (Lsg; îas) Fiecare dintre limbile care aparțin din familia limbilor turcice (1). 3 (D. populații, popoare) Care aparțin familiei de limbi turcice (1). 4 Privitor la limbile turcice (1).

TÚRCIC, -Ă, turcici, -ce, adj. (În sintagma) Limbă turcică = (la pl.) familie de limbi înrudite vorbite pe un teritoriu aflat între sud-estul Europei, Siberia și China; (și la sg.) fiecare dintre limbile care aparțin acestei familii. ♦ (Despre populații, popoare) Care aparține familiei de limbi mai sus definite. – Turc + suf. -ic.

TÚRCIC, -Ă adj. limbi če = familie de limbi altaice (turca, tătara) vorbite din sud-estul Europei până în Siberia și China. (< turc + -ic)

TÚRCIC ~că (~ci, ~ce) 1): Limbă ~că fiecare dintre limbile care aparțin familiei de limbi vorbite de unele popoare din Asia și din sud-estul Europei. 2) (despre popoare sau despre populații) Care vorbește o limbă din această familie./<germ. Türkisch


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

túrcic adj. m., pl. túrcici; f. túrcică, pl. túrcice

túrcic adj. m., pl. túrcici; f. sg. túrcică, pl. túrcice

Intrare: turcic
turcic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turcic
  • turcicul
  • turcicu‑
  • turcică
  • turcica
plural
  • turcici
  • turcicii
  • turcice
  • turcicele
genitiv-dativ singular
  • turcic
  • turcicului
  • turcice
  • turcicei
plural
  • turcici
  • turcicilor
  • turcice
  • turcicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)